Postări
Firul alb e sanatate,
Cel rosu, posperitate.
Amandoua, impreuna,
Formeaza o cununa
De succes si voie buna.
Mi-e dor de Primavara!!!
Mi-am dorit zapada iarna. Nu pentru mine, cat pentru Vlad, sa stie si el cum arata, inainte de a disparea cu totul.
Uitasem cum arata Bucurestiul dupa doua zile de la ninsoare, cand totul este blocat, zapada devine neagra si nu te mai imbie la "sapuneala", fara sa mai vorbesc de rahatii de caine care zac pe acolo pe unde ar fi aleea si ca sa ii ocolesti trebuie sa intri in namete pana la genunchi, cand ti se face sila, de-a dreptul sa scoti capul din casa. Si ce mi-am dorit, mi-a fost dat. Dar dupa a doua tura de ninsoare deja simteam ca imi iese pe nas iarna asta, in care nici copilul cu sania nu am reusit sa il scot afara mai mult de 3 ori din cauza jegului general.
Acum, pare ca iarna isi cam ia talpasita si incepe sa fac loc anotimpului urmator. Numai ca suntem acum la granita dintre cele doua, cand nu-i nici lae nici balae. Iar vremea asta posomorata si neagra, incepe sa ma calce pe nervi. Si cred ca am aceeasi stare ca marea majoritate a bucurestenilor, de nervozitate, irascibilitate si somnolenta. Verific in fiecare zi meteo sa vad o raza de speranta, dar ploaie, ploaie si iar ploaie.
Am o speranta pentru duminica, poate, cine stie, vom face o plimbare la padure sa adunam si noi ghiocei si albastrele.... daca nu le-or fi adunat altii inaintea noastra sa le vanda pe strada...
Mi-e dor de Primavara, de o zi insorita care sa ma scoata din starea asta de amorteala si sa ma faca sa cumpar un brat de zambile, sa il duc acasa si sa ma imbat cu parfumul lor!
Uitasem cum arata Bucurestiul dupa doua zile de la ninsoare, cand totul este blocat, zapada devine neagra si nu te mai imbie la "sapuneala", fara sa mai vorbesc de rahatii de caine care zac pe acolo pe unde ar fi aleea si ca sa ii ocolesti trebuie sa intri in namete pana la genunchi, cand ti se face sila, de-a dreptul sa scoti capul din casa. Si ce mi-am dorit, mi-a fost dat. Dar dupa a doua tura de ninsoare deja simteam ca imi iese pe nas iarna asta, in care nici copilul cu sania nu am reusit sa il scot afara mai mult de 3 ori din cauza jegului general.
Acum, pare ca iarna isi cam ia talpasita si incepe sa fac loc anotimpului urmator. Numai ca suntem acum la granita dintre cele doua, cand nu-i nici lae nici balae. Iar vremea asta posomorata si neagra, incepe sa ma calce pe nervi. Si cred ca am aceeasi stare ca marea majoritate a bucurestenilor, de nervozitate, irascibilitate si somnolenta. Verific in fiecare zi meteo sa vad o raza de speranta, dar ploaie, ploaie si iar ploaie.
Am o speranta pentru duminica, poate, cine stie, vom face o plimbare la padure sa adunam si noi ghiocei si albastrele.... daca nu le-or fi adunat altii inaintea noastra sa le vanda pe strada...
Mi-e dor de Primavara, de o zi insorita care sa ma scoata din starea asta de amorteala si sa ma faca sa cumpar un brat de zambile, sa il duc acasa si sa ma imbat cu parfumul lor!
Toti isi purtau negrul, pana cand...
de Andrioaie Catalin Iulian
Numai că un om s-a oprit din mers. A ridicat capul şi s-a uitat la ceilalţi. Imediat a fost dat la o parte din şirul lui. Cel din spatele său nu putea să meargă mai departe. Acum, omul a rămas fără şir. Nu putea să intre nicăieri, nu era loc. Începu să se uite la oamenii care treceau pe lângă el. Parcă ar fi fost toţi la fel. Doar că unii veneau şi altii se duceau. Se simţea singur şi era singur. Nu mai era nimeni în afara şirurilor. Toţi erau acolo unde trebuiau să fie. El era singur. Aşa începu el să gândească.
După o vreme, nu se ştie de ce, începu să vorbească. Vorbea de unul singur. Până când se opri lângă el o femeie. Fu şi ea dată imediat afară din şirul ei. Ridică faţa din pământ şi se uita la el. O vreme s-a uitat la el şi l-a ascultat cum vorbeşte singur. Apoi, a început să vorbească şi ea, tot singură. Apoi, au început să vorbească împreună. Se pare că se înţelegeau. Au vorbit multă vreme şi s-au înţeles. Până când nu s-au mai înţeles. Parcă vorbeau două limbi diferite. Aşa că au plecat, unul într-o direcţie, celălalt, în cea opusă. Şi au mers mult, până când niciunul nu-l mai vedea pe celălalt. Acum, bărbatul era iar singur. Singur între două şiruri de oameni. Unul se ducea. Altul venea. Costum dupa costum. Om dupa om. Pas dupa pas.
Omul a început din nou să vorbească de unul singur, însă nu îi mai plăcea. Parcă s-a dezobişnuit să vorbească singur şi, oricum, se plictisise de vorbit. Aşa că începu să cânte. Nu se ştie de ce, dar el cânta. Mai întai fredona. Apoi, utiliza chiar şi cuvinte. Până când a realizat că putea să facă acelaşi lucru ca până acum, numai că era puţin schimbat. În loc să vorbească de unul singur, acum cânta de unul singur; şi a numit acest lucru muzică. Acum, ceea ce gândea era spus cu o voce modulată. Tare îi mai plăcea să cânte. Aşa de tare, încât, simţea nevoia să arate şi altcuiva. Dar cui? Atunci îşi aminti de acea femeie. Începu imediat să fugă spre ea. A tot fugit, până a văzut-o. Vorbea de una singură, însă făcea şi un lucru tare ciudat. Se mişca dintr-o parte într-alta, însă nu se mişca constant. Nu, ea nu mergea, ci se mişca abrupt; când înainte, când înapoi. Când ridica privirea, când o lasa în pământ. Îşi arunca mâinile peste cap şi le aducea, iar, lângă cap. Când femeia îl văzu pe bărbat, se opri din ceea ce făcea. Atunci, bărbatul începu să cânte. Voia să-i arate ce descoperise el. Şi cântă. Când termină, femeia spuse E foarte frumos, dar ce e? Bărbatul, mândru, răspunse E muzică. Apoi, amândoi tăcură. Femeia începu să se mişte din nou. Când aceasta termină, bărbatul ăi spuse Şi ce faci tu e foarte frumos, dar ce e? La rândul ei, femeia răspunse mândră E dans.
Au început să cânte şi să danseze împreună. Costum lângă costum. Pas lângă pas. Om lângă om. "
Remember
Astazi la radio am auzit o melodie pe care nu am mai ascultat-o de foarte multa vreme...
si mi-am adus aminte si de altele care acum, ca si atunci, ma emotioneaza si ma fac sa visez...
Cum am putut sa uit de atatea melodii superbe de pe vremea adolescentei, cand eram atat de indragostiti si visatori?!
Ar mai fi multe, poate, intr-o alta zi o sa mai fac o mica selectie...
si mi-am adus aminte si de altele care acum, ca si atunci, ma emotioneaza si ma fac sa visez...
Cum am putut sa uit de atatea melodii superbe de pe vremea adolescentei, cand eram atat de indragostiti si visatori?!
Ar mai fi multe, poate, intr-o alta zi o sa mai fac o mica selectie...
Ajunge cu jucaliile!
Saptamana trecuta, sambata, l-am rugat pe Adi sa ii cumpere lui Vladut o lanterna, a lui si numai a lui. Zis si facut! Vlad era super fericit si imi tot spunea "Uite mami ce lantelna flumoasa am, e foalte flumoasa!" Luni s-au marti, el fiind la Monica, il sunam seara sa stam de vorma cu el. Si ii povestea Vladut lui tati ca un baietel de la gradi avea doua pistoale...
- Vrei sa iti cumpere si tie tati un pistol?
- Nu tati, ca mi-ai cumpalat lantelna. Ajunge cu jucaliile!
Despre Venetia
Cuvintele sunt de prisos. Este greu sa descrii Venetia. Orice ai spune, nu ai cum sa captezi magia, romantismul, farmecul acestui oras.
"Venetia este o ciudatenie, o himera, o razvratire a pamantului care se opune apei, care vrea sa mai ramana la suprafata inainte de a se intoarce acolo unde ii e locul (in apele lagunei). Venetia este o minune, un dar neasteptat facut de un pamant prea sarac, care nu avea nimic altceva de daruit oamenilor. Si atunci le-a daruit Venetia, sa se minuneza cateva secole, pentru ca mai apoi sa se intrebe daca a fost reala."
De cum am coborat din autobuz si am pus piciorul in Piazalle Roma parca m-as fi intors in timp si m-am trezit brusc cu cateva sute de ani in urma. Cladiri grandioase in culori fabuloase ce poarta amprenta timpului, se inclina in unghiuri ciudate deasupra apelor verzui si totul are un aer de eleganta veche. Orasul isi traieste clipa ca si cand ar fi ultima iar maine totul va disparea. Este un loc incarcat de arta si istorie, fiecare cladire, fiecare pod emana arta.
In perioada Carnavalului, cu atat mai mult ai senzatia intoarcerii in timp. Oameni parca iesiti din povesti, imbracati in costume senzationale, se plimba pe stradute sau cu gondola, ii vezi in Cafe Florian luand ceaiul intr-o atmosfera desprinsa din vremuri de mult apuse, dar atat de vii aici.
A fost un vis, pe care am reusit sa il transform in realitate si din care nu as fi vrut sa ma trezesc prea curand. Mi-as fi dorit sa stau mai mult, am mai fi avut multe de vazut, dar m-am multumit cu atat pentru moment si nutresc speranta ca ma voi intoarce. Poate pe o vreme putin mai prietenoasa, poate pentru mai multe zile, poate...
In prima zi am apucat doar sa ne plimbam prin Piata San Marco, pe inserat. Prima oara cand am vazut "mastile" m-am apropiat cu sfiala. Erau de o frumusete ireala, atat de delicati in vesmintele lor albe, cu miscari usoare, leganate, pozand parca pentru eternitate.
A doua zi am plecat spre Murano. Nu-l ratati! Este impresionant sa vizitezi un atelier de sticlarie si sa ii vezi pe sticlari cum creaza frumuseti atat de delicate, cu o dexteritate uluitoare. Magazinele te fascineaza cu mii de culori vii ce iti imbata privirile.
Am vizitat apoi si Cimitero Di San Michele. Am fost socata de frumusetea acestui loc, in care totul pare asezat cu o atentie desavarsita, iar lucrul cel mai frapant a fost ca, uitandu-te in zare vedeai o mare de flori, viu colorate (am inteles mai tarziu ca erau artificiale), dandu-ti senzatia ca nici anotimpul nu este cel pe care il stii.
Am trecut cu Vaporetto pe sub Podul Rialto, spre Ciesa di San Salute, pecare am admirat-o doar la exterior, pentru moment urmand sa ne intoarcem a doua zi. Ne-am oprit din nou in Piata San Marco, in drumul nostru spre hotel. In mijlocul pietei, sezand pe jos, imbracata intr-un costum tare frumos, cu chipul ascuns dupa o masca finuta, o fetita ce nu avea mai mult de sapte anisori, poza pentru turistii fascinati de miscarile ei line si plecaciunile delicate.
Era ca o papusica de portelan, pusa in miscare de o cheita ascunsa.
Ne-am oprit apoi la o cafenea de langa hotel, unde ne-am delectat, intr-o atmosfera calda si prietenoasa, cu o bautura specific venetiana, Bellini, o combinatie de vin spumant si suc de piersici.
In ziua urmatoare vremea nu a prea tinut cu noi. Ploua marunt si enervant, iar vantul sufla in rafale intorcandu-mi tot timpul pe dos umbreluta amarata pe care mi-am cumparat-o fortata de situatie. Bantuind pe stradutele imbarligate si inguste Venetiei, am ajuns la Chiesa di San Zaccaria. Ascunsa privirilor, intr-o piateta mica ce ii poarte numele, construita intr-o combinatie de stiluri, Gothic si Renascentist, biserica adaposteste in subsolul permanent inundat trupurile a opt Dogi.
In drumul nostru spre Palatul Dogilor, am facut o mica oprire si ne-am pictat chipurile, sa intram si noi in atmosfera de sarbatoare.
Am vizitat apoi Palatul Dogilor, construit in stil gotic, ne-am pierdut pasii prin incaperile uriase, cu picturi coplesitoare, tavane incarcate de sculpturi aurite, fiecare cu o poveste de spus, pana la Podul Suspinelor, ce leaga Palatul de Inchisoare.
Basilica San Marco, uriasa, impunatoare, nu trebuie ratata. Este o capodopera bizantina ce adaposteste moastele Sfantului Marcu, protectorul Venetiei. Cladirea mareata este o capodopera plina de turnuri, domuri, mozaicuri si comori aduse din Orientul Mijlociu.
Iesind din Bazilica dai cu ochii de Campanile, un turn de 100 m din secolul VIII ce strajuieste orasul. Acesta a fost partial reconstruit dupa ce in 1902 s-a prabusit din senin. Se poate urca in acest turn pentru o priveliste exceptionala asupra Venetiei, insa vremea nu tinea cu noi asa ca am ratat aceasta ocazie...
Torre dell´Orologio din Piata San Marco din Venetia este un turn cu ceas construit în stil renascentist, este pozitionat deasupra arcadei ce duce spre Mercerie. Turnul se afla în nordul pietei San Marco. Pe turn se află un ceas auriu si smăltuit cu albastru. Acesta arată zodiacul si fazele lunii si a fost conceput pentru navigatori. Există o legendă care spune că, cei care au făptuit ceasul au fost orbiti pentru a numai putea crea un alt ceas asemănător. Pe vîrful turnului după cum se vede în imaginea de mai jos se află două figuri din bronz care bat clopotele la ora exactă; acestea sunt cunoscute sub numele de Mori sau mauri. Ceasul mai atrage si prin faptul că dispune de un mecanism unic prin care, în timpul săptămînii Înăltării Domnului, cei trei magi ies pentru a se închina Fecioarei Maria si a Pruncului Isus aflati deasupra ceasului.
Dupa ce am luat masa, la un "impinge tava" (mancarea super buna), pe langa Podul Rialto, apoi am pornit spre Chiesa di Santa Maria della Salute, pe care cu o seara inainte o admirasem doar la exterior. Este o capodopera, in stil baroc. Este foarte mare cu un spatiu central imens, înconjurat de arcade care duc la capele laterale, dominat de altarul baroc in care se afla o icoana a Sfintei Maria.
In ultima zi a periplului nostru ne-am rezervat putin timp pentru cumparaturi si, cum nu puteam pleca din Venetia fara o masca, am cautat indelung ceva deosebit. Am observat ca orasul era inundat de masti facute probabil in China. La orice taraba sau magazinel gaseai acelasi tip de masti, foarte incarcate si deja devenite chiciuri. Intamplator am intrat intr-un magazinel micut unde am ochit, agatata de perete, o masca extrem de simpla, in comparatie cu ceea ce vazusem pana atunci, si nu am putut pleca de acolo fara ea.
Si uite asa, au trecut cele trei zile in Venetia...
"Venetia este o ciudatenie, o himera, o razvratire a pamantului care se opune apei, care vrea sa mai ramana la suprafata inainte de a se intoarce acolo unde ii e locul (in apele lagunei). Venetia este o minune, un dar neasteptat facut de un pamant prea sarac, care nu avea nimic altceva de daruit oamenilor. Si atunci le-a daruit Venetia, sa se minuneza cateva secole, pentru ca mai apoi sa se intrebe daca a fost reala."In perioada Carnavalului, cu atat mai mult ai senzatia intoarcerii in timp. Oameni parca iesiti din povesti, imbracati in costume senzationale, se plimba pe stradute sau cu gondola, ii vezi in Cafe Florian luand ceaiul intr-o atmosfera desprinsa din vremuri de mult apuse, dar atat de vii aici.
In prima zi am apucat doar sa ne plimbam prin Piata San Marco, pe inserat. Prima oara cand am vazut "mastile" m-am apropiat cu sfiala. Erau de o frumusete ireala, atat de delicati in vesmintele lor albe, cu miscari usoare, leganate, pozand parca pentru eternitate.
Am vizitat apoi si Cimitero Di San Michele. Am fost socata de frumusetea acestui loc, in care totul pare asezat cu o atentie desavarsita, iar lucrul cel mai frapant a fost ca, uitandu-te in zare vedeai o mare de flori, viu colorate (am inteles mai tarziu ca erau artificiale), dandu-ti senzatia ca nici anotimpul nu este cel pe care il stii.
Am trecut cu Vaporetto pe sub Podul Rialto, spre Ciesa di San Salute, pecare am admirat-o doar la exterior, pentru moment urmand sa ne intoarcem a doua zi. Ne-am oprit din nou in Piata San Marco, in drumul nostru spre hotel. In mijlocul pietei, sezand pe jos, imbracata intr-un costum tare frumos, cu chipul ascuns dupa o masca finuta, o fetita ce nu avea mai mult de sapte anisori, poza pentru turistii fascinati de miscarile ei line si plecaciunile delicate.
Ne-am oprit apoi la o cafenea de langa hotel, unde ne-am delectat, intr-o atmosfera calda si prietenoasa, cu o bautura specific venetiana, Bellini, o combinatie de vin spumant si suc de piersici.
In ziua urmatoare vremea nu a prea tinut cu noi. Ploua marunt si enervant, iar vantul sufla in rafale intorcandu-mi tot timpul pe dos umbreluta amarata pe care mi-am cumparat-o fortata de situatie. Bantuind pe stradutele imbarligate si inguste Venetiei, am ajuns la Chiesa di San Zaccaria. Ascunsa privirilor, intr-o piateta mica ce ii poarte numele, construita intr-o combinatie de stiluri, Gothic si Renascentist, biserica adaposteste in subsolul permanent inundat trupurile a opt Dogi.
In drumul nostru spre Palatul Dogilor, am facut o mica oprire si ne-am pictat chipurile, sa intram si noi in atmosfera de sarbatoare. Am vizitat apoi Palatul Dogilor, construit in stil gotic, ne-am pierdut pasii prin incaperile uriase, cu picturi coplesitoare, tavane incarcate de sculpturi aurite, fiecare cu o poveste de spus, pana la Podul Suspinelor, ce leaga Palatul de Inchisoare.
Basilica San Marco, uriasa, impunatoare, nu trebuie ratata. Este o capodopera bizantina ce adaposteste moastele Sfantului Marcu, protectorul Venetiei. Cladirea mareata este o capodopera plina de turnuri, domuri, mozaicuri si comori aduse din Orientul Mijlociu.
Iesind din Bazilica dai cu ochii de Campanile, un turn de 100 m din secolul VIII ce strajuieste orasul. Acesta a fost partial reconstruit dupa ce in 1902 s-a prabusit din senin. Se poate urca in acest turn pentru o priveliste exceptionala asupra Venetiei, insa vremea nu tinea cu noi asa ca am ratat aceasta ocazie...
Torre dell´Orologio din Piata San Marco din Venetia este un turn cu ceas construit în stil renascentist, este pozitionat deasupra arcadei ce duce spre Mercerie. Turnul se afla în nordul pietei San Marco. Pe turn se află un ceas auriu si smăltuit cu albastru. Acesta arată zodiacul si fazele lunii si a fost conceput pentru navigatori. Există o legendă care spune că, cei care au făptuit ceasul au fost orbiti pentru a numai putea crea un alt ceas asemănător. Pe vîrful turnului după cum se vede în imaginea de mai jos se află două figuri din bronz care bat clopotele la ora exactă; acestea sunt cunoscute sub numele de Mori sau mauri. Ceasul mai atrage si prin faptul că dispune de un mecanism unic prin care, în timpul săptămînii Înăltării Domnului, cei trei magi ies pentru a se închina Fecioarei Maria si a Pruncului Isus aflati deasupra ceasului.
In ultima zi a periplului nostru ne-am rezervat putin timp pentru cumparaturi si, cum nu puteam pleca din Venetia fara o masca, am cautat indelung ceva deosebit. Am observat ca orasul era inundat de masti facute probabil in China. La orice taraba sau magazinel gaseai acelasi tip de masti, foarte incarcate si deja devenite chiciuri. Intamplator am intrat intr-un magazinel micut unde am ochit, agatata de perete, o masca extrem de simpla, in comparatie cu ceea ce vazusem pana atunci, si nu am putut pleca de acolo fara ea.
Si uite asa, au trecut cele trei zile in Venetia...
Este absolut incantator sa te lasi purtat de stradutele pitoresti si sa nu cunosti niciodata ce vei gasi la capatul lor, unde te poarta si ce minunatii vei mai vedea.
Venetia 8-11.02.2010
Ne-am intors de la Venetia!
De ceva zile, este adevarat, numai ca nu am avut timp sa pun mai repede pozele. Finaly.... am reusit. Pentru cateva vorbe despre calatoria noastra va trebui sa mai aveti putintica rabdare. Promit ca nu va mai tin mult...
De ceva zile, este adevarat, numai ca nu am avut timp sa pun mai repede pozele. Finaly.... am reusit. Pentru cateva vorbe despre calatoria noastra va trebui sa mai aveti putintica rabdare. Promit ca nu va mai tin mult...
Sabiutza!!!
Vladut, la un joc cu sabii, mai are putin si musca din TV... Ar trebui sa ii punem un ham cand se joaca!
