La multi ani, Sotul meu!!!

“The minute I heard my first love story I started looking for you, not knowing how blind that was. Lovers don't finally meet somewhere. They're in each other all along.”

Fericirea

Aseara, ma uitam la un episod dintr-un serial la care ma mai uit din cand in cand. Un tip casatorit si cu trei copii statea de vorba cu o femeie, si aceasta l-a intrebat daca el si sotia nu au simtit niciodata nevoia sa plece de acasa sa isi faca de cap, sa se distreze, departe de copii. Tipul a avut o replica tare frumoasa, ce mi-a intrat la suflet:
"Pentru mine distractia este acolo unde este ea, iar ea este fericita acasa, unde sunt si copii nostri..."
As vrea sa cred ca, dupa 5 ani de casnicie, si sotul meu gandeste asa, pentru ca eu, cu siguranta, asta simt.

Scrap 2009

In sfarsit am terminat albumul cu poze din 2009....

Si partea a doua:

2010

A mai trecut un an... Am senzatia ca fiecare trece din ce in ce mai repede. Nu stiu cand a trecut 2009, dar cred ca ma bucur ca a trecut. A fost un an greu, cu momente critice, si s-a terminat la fel de prost cum a decurs. Nu pot decat sa sper ca cel ce abia a inceput va fi mai bun, macar putin mai bun decat ultimii doi. Am atatea planuri in cap, dar de doua ori mai multe piedici. Mi-as dori ca macar o parte din ele sa reusesc sa le finalizez, numai ca de multe ori nici nu depinde de mine, as vrea sa nu le mai pun in stand-by pentru ca nu am siguranta zilei de maine si sa le pun in aplicare. 

Au trecut si Sarbatorile... Le-am astepat, totusi nu tot cu atata nerabdare ca pe vremuri... Nu am avut timp sau dispozitia necesara sa ma bucur de fiecare clipa de cumparaturi pentru cei dragi, de luminile ce impodobesc orasul, de colinde... Totul a trecut usor, ca o soapta pe care parca o auzi intr-un moment in care nu stii exact daca esti treaz sau visezi. Nu stiu unde, in ce cotlon indepartat am ascuns adevaratul spirit al Craciunului, acela ce imi inunda inima in fiecare an si ma facea sa fremat de bucurie si nerabdare. Totul a devenit mai mult comercial, lipsit de farmec, iar noi, impovarati de griji, nu mai avem timp si uitam sa ne mai bucuram cu suflete de copii de fiecare mic amanunt ce facea aceste zile magice. Asta este, totul se pierde incet incet, si nu ai cum sa readuci totul inapoi. Poate la anul va fi mai bine...Speram, macar speranta nu a pierit...

Macar bucuria si sclipirea din ochii lui Vlad imi fac imina sa tresalte de bucurie, si caldura. A fost chiar dragut sa mergem in vizita la socrul meu, in Ajun de Craciun (o vizita scurta pentru ca oboseala isi spunea cuvantul si lucrurile pe care inca le mai aveam de terminat acasa), unde a venit Mos Craciun. Vladut era tare fericit. De cand l-a vazut intrand pe usa, cu sarsanale pline de jucarii si cadouri, nu stia ce sa mai faca sa il impresioneze. Doar ca Mosul trebuia sa mai ajunga si pe la alte case, la alti copii ce isi asteptau nerabdatori cadourile, asa ca a fost nevoie de un mic efort pentru a-l tine in frau pe Vlad, care vroia cu orice pret sa ii arate Mosului dansul de la Gradi. Dupa ce Mihnea (gazda) i-a cantat lui Mos Craciun si si-a primit cadourile, a venit randul lui Vladut. S-a cocotat in bratele Batranului si a incercat sa spuna poezia Motanului Incaltat.

Dar era tare emotionat si s-a incurcat putin, apoi si-a dat drumul la gurita si a spus poezia tare frumos, drept pentru care a primit din desaga Mosului doua jocuri Lego tare frumoase. Dupa ce Mos Craciun si-a luat "la revedere" de la copii, ne-am luat si noi "la revedere" de la gazde si am plecat spre casa.

Era tarziu, dar mai aveam de impodobit bradul, iar tati nu a scapat pana nu a stat 3 ore cu fundul pe o perna sa monteze un mare elicopter de Lego. Am terminat pe la 1:00 noaptea si cu greu l-am bagat pe Vlad in asternuturi, dar nu inainte de a-i lasa lui Mos Craciun, langa brad, o farfuriuta cu biscuitei si o cana cu lapte, ca poate se indupleca si mai poposeste si pe la noi, cu inca un cadou. Dupa ce a adormit, a trebuit sa iau cadourile la impachetat si aranjat, ca sa le gaseasca dimineata frumos aranjate sub bradut.
Dimineata, primul lucru pe care l-a observat a fost ca Mos Craciun trecuse pe la noi si a golit cana de lapte si farfuriuta cu biscuitei, pentru ca, saracul de el, trebuie sa fi fost tare flamand dupa atata drum... Si un elicopter cu telecomanda isi astepta sub pom surasul fericit si sclipirea din ochisorii copilului.

Pe seara, in ziua de Craciun, au venit la noi nasicii lui Vlad, Corina cu Andi si Rares. Doamne, ce verva, cata energie si cata bucurie pe Duda! Nu a stat o clipa locului, s-a jucat cu Rares, s-a tavalit, a chirait, a alergat prin toata casa...

Pe 27 Decembrie, pentru ca tot trebuia sa il ducem pe Vlad la Monica, am trecut in vizita si pe la Ninina, apoi pe la Nana si Noni, unde era si Bogdan. Mosul i-a lasat si acolo cadouri frumoase, iar "cei trei crai de la rasarit" s-au apucat sa monteze parcarea minunata pe care a primit-o.

Si, incet incet, am ajuns si in ultima zi a anului. Pentru prima oara, am petrecut Revelionul acasa, doar noi trei, in liniste si pace. Toata ziua, Vlad a asteptat cu nerabdare artificiile de la miezul noptii, iar la Miezul Noptii asteptarea i-a fost rasplatita. Cu caciulita in cap, cu hainuta pe el, cu nasul scos pe fereasra, cu ochiii aceia jucausi incercand sa prinda fiecare sclipire, fiecare explozie de luminite... Atata curiozitate, ceva atat de nou, de minunat....Nici nu mai vroia sa plece de la geam, asa era de intrigat de ceea ce se intampla afara. Apoi am inceput sa dam telefoane pe la cei dragi sa uram si noi cum se cuvine. A vorbit si el cu Buni (care e ste in spital de 2 luni) si i-a povestit despre artificii, si i-a zis ca ii este dor de ea...

Nimic special, dar, cel mai important, am fost impreuna, ne-am bucurat toti trei, eu, Adi si Vladut, si pentru Noul An, dorinta mea cea mai mare este sa ramanem la fel, impreuna, pentru ca asta ne face puternici.

O FAMILIE FERICITA!!!