Postări
- Asa o vezi tu pe mami, grasa???
- Da, si pe tati il vad gras! Gras inseamna umflat.
- Si asa ne vezi tu pe noi?
- Da...hihihi...
Sinceritate
- Asa o vezi tu pe mami, grasa???
- Da, si pe tati il vad gras! Gras inseamna umflat.
- Si asa ne vezi tu pe noi?
- Da...hihihi...
Intrebare de baraj
Intotdeauna am evitat sa il ducem pe Vlad la Fast Food - Mac sau pizza sau mai stiu eu ce...Oricum Vlad ese un specimen aparte cand e vorba de mancare si este foarte reticent la nou, din punctul asta de vedere, dar noi oricum am evitat sa il ducem in astfel de locuri.
Ieri seara, in masina, mergand spre casa, Vladut ne spune:
- Vreau cartofi prajiti, de-aia calzi, din punga. Mergem la restaurantul ala unde tanti are microfon si e bucatar?
Eu una am ramas blocata, incercand sa imi dau seama la ce se refera, dar Adi a fos mai pe faza decat mine. Am fost doar de doua ori la Mc Donald's, si nu pentru Vlad, ci pentru noi, dar cum lui ii plac foarte mult (ca oricarui copil, cred), i-am luat cartofi prajiti...
Happy Day!
Astazi mi-am inceput ziua cu una dintre cele mai minunate vesti: voi pleca in Israel si Iordania pe 28.11.2010!!!
Nu va pot spune cat de mult imi doream sa ajung pe acele meleaguri...
Sunt absolut convinsa ca imi va placea intreaga calatorie, tot ce se va vizita pe parcursul celor 6 zile. Nu sunt foarte credincioasa de fel, foarte rar intru in biserica, insa evenimentele, povestile si legendele despre aceste locuri au ramas intiparite in mintea oamenilor de pretutindeni, toti le stim, mai mult sau mai putin. Cred ca este, din punct de vedere cultural, una dintre cele mai "bogate" destinatii, incarcata de peste 2000 de ani de istorie. Israelul este plin de ruine si orase vechi, iar oamenii vin aici pentru a atinge o parte a trecutului. Iar Petra.... una din cele mai fascinante ruine antice, declarata de curand una din cele 7 Minuni ale Lumii...
Am ramas fara cuvinte, sunt in extaz de la primirea minunatei vesti!
Pana atunci voi face, saptamana viitoare, o incursiune prin statiunile Balneo de la noi din tara. Asa ca peste vreo saptamana jumatate voi incerca sa va impartasesc poze si impresii despre turismul romanesc.
Pe curand!
Hotia
Se spune azi despre hoţie
Că e un fel de meserie,
Ce-n orişicare conjunctură
Nu se învaţă, ci se fură.
Că e un fel de meserie,
Ce-n orişicare conjunctură
Nu se învaţă, ci se fură.
Aikido
Ieri am avut concurs la Aikido. Si... am luat medalie de argint!
Sincer, nu stiu pe ce criterii a primit locul doi, pentru ca la concurs, trebuia sa faca niste miscari si pasi de atac, dar Vladut al meu parca era la plimbare pe promenada, apoi trebuiau sa ne arate rostogolirile... astea cred ca ii plac lui mai mult pentru ca a facut ceva. Oricum, inteleg ca punctajul se compune din mai multe elemente ca disciplina, tehnica....etc. Shihan si Sensei stiu ei mai bine.
Oricum, chiar daca nu a luat medalie de aur, sau cupa, Vladut era tare mandru de el, ca si noi, de altfel. Cand am plecat de la sala, nu a vrut nici macar costumul sa si-l dea jos, a mers cu medalia la gat si diploma in mana fluturand-o prin fata tuturor :))
Ploaie de Toamna
Ploua morocanos si aprig.
Stravezia perdea de stropi
Unduie sub vântul rece.
În sirul nesfârsit de plopi
Strapunge valul de frig.
Norii îngroasa rândurile
Deasupra orasului întunecat.
Pe strazile mici si pustii,
Ploua neîncetat, sacadat,
Trist ma apasa gândurile.
Oamenii alearga încolo si-ncoace
Abatuti, îsi feresc chipurile sub umbrele.
Zgribuliti trec, de la scoala, copiii
Carându-si, cu greu, ghiozdanelele
Si calcând, vrând-nevrând, prin baltoace.
Privesc, de la geam, urgia de-afara.
Un vuiet surd îmi atinge timpanele.
Deodata, în suflet, mi se lasa seara
Si dorurile îsi lasa sa cada obloanele.
Se mânie cerul, de dureri se scutura
Peste natura umeda si posomorâta.
Stropii de ploaie gonesc si se vântura.
Ziua se desfigureaza, devine sluta...
Caderile de ape nelinistite
Acopera stradutele si-nghit trecatorii.
Se plimba prin inima tristeti nesfârsite
Si-n suflet m-acopera norii.
Ploua afara si ploua în mine
Cu triste lacrimi de singuratate.
Umbrela de dragoste de mi-ai tine,
Mi-ai fi adapost, peste noapte.
Ottilia Ardeleanu
Sarut
Cand ai sa-mi iesi in cale iar
Sa nu-mi spui nici o vorba, doar
sa te apropii-ncet, tacut
sa regasim intr-un sarut
Trecutul-ntreg, imbratisati
uitand de noi, de toti uitati
si sa ramanem astfel, dusi
ca in "Sarutul" lui Brancusi...
Romeo Morari
Emotii de Toamna
Nu cred ca exista cineva care sa nu fi auzit vreodata aceasta melodie...
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
A venit toamna, a venit, acopera-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta.
Ma tem ca n-am sa te mai vad uneori
Ca au sa-mi creasca aripi ascutite pana la nori
C-ai sa te-ascunzi intr-un ochi strain
Si el o sa se-nchida c-o frunza de pelin.
Si-atunci m-apropii de pietre si tac
Iau cuvintele si le-nec in mare
Suier luna si-o rasar si-o prefac
Intr-o dragoste mare.
Revenire
Hello Everyone!
Am lipsit ceva vreme. Motive.... multe si marunte, gen lipsa de timp, lipsa de interes, lipsuri multe.
Dat fiind ca s-a cam terminat sezonul, si din cand in cand mai pot prinde cateva minutzele libere, sper sa reincep sa postez cate ceva pe aici. Ce imi pare rau este faptul ca, intre timp, s-au intamplat destul de multe lucruri ce ar fi meritat povestite, dar, asta este.
Am ales un hotel foarte frumos, in apropiere de Kemer, Vogue Avantgarde, dar care pe ici pe colo mai au de rezolvat mici probleme de management.
Cam atat pentru astazi, sper sa ne "revedem" ceva mai des.
Am lipsit ceva vreme. Motive.... multe si marunte, gen lipsa de timp, lipsa de interes, lipsuri multe.
Dat fiind ca s-a cam terminat sezonul, si din cand in cand mai pot prinde cateva minutzele libere, sper sa reincep sa postez cate ceva pe aici. Ce imi pare rau este faptul ca, intre timp, s-au intamplat destul de multe lucruri ce ar fi meritat povestite, dar, asta este.
In primul rand vreau sa spun ca am postat o parte din pozele din vacanta noastra, pentru cei doritori de vizionari.
De vreo 4 ani ne tot ducem in Antalya. Cred ca din comoditate, pentru ca este sigurul loc in care stiu clar ca am tot ce imi trebuie pentru Vlad si nu trebuie sa imi fac multe griji. Am avut parte de o vreme super calduroasa si un soare care mi-a cam dat batai de cap (imi dau seama ca am imbatranit, pentru ca nu mai rezist sa stau in soare). Am ales un hotel foarte frumos, in apropiere de Kemer, Vogue Avantgarde, dar care pe ici pe colo mai au de rezolvat mici probleme de management.
Plaja nu e prea ok, desi eu s-au straduit si au adus nisip, intrarea in apa e foarte dificila daca nu ai incaltari speciale, asa ca am petrecut cel mai mult timp la piscine.
Cea mai mare realizare a fost ca Vlad a scapat de frica de apa.
Nu mai stiu daca am povestit anul trecut ce am patit cand am incercat sa il ducem pe Vlad la innot.... Am zis noi, anul trecut, ca ar fi bine sa incercam sa il ducem pe Vlad la innot, dat fiind ca el oricum avea o teama de apa mare. Ne-am gandit ca poate avem noi o problema in abordarea lui si ca poate, un profesor procedeaza in asa fel incat sa il ajute sa scape de teama si pe langa asta, facea si un sport... Zis si facut, ne ducem cu Vlad, el jos la piscina cu alti cativa copii si 2 instructori, noi, undeva la etaj, urmaream printr-un geam ce se intampla jos. Au inceput ei cu o mica incalzire, dupa care a urmat partea de intrat in apa. Asa cum spuneam, Vlad avea o oarecare teama, asa ca tot incerca sa se traga afara din piscina. Si... ce credeti ca fac idiotii aia??? Il baga pe Vlad cu capul la fund! Clar, copilul s-a panicat, a inceput sa urle ca din gura de sarpe. Unul dintre ei l-a luat deoparte, i-a pus un colacel si s-a bagat cu el in apa, numai ca facea doi pasi, il mai baga o data cu capil la fund.... ma gandeam eu ca poate vrea sa ii arate ca nu pateste nimic, ca il tine colacul ca.....In fine, oricum Vlad nu s-a potolit, asa ca mi l-au adus in 5 minute inapoi. Faza a fost, ca dupa aceasta "lectie", in concediu a fost infiorator, pentru ca nu am reusit sa il mai bagam nici in piscina de copii unde ii ajungea apa pana la genunchi. Urla de ne stia un hotel intreg si la cea mai mica incercare de a-l baga in apa sau de a-l plimba macar cu salteaua.
Anul acesta chiar ne faceam griji si ne gandeam ca teama va persista, poti ramane cu fobii pe viata dupa astfel de experiente. Dar Adi, cu rabdare, vorba blanda, si mici siretlicuri, a reusit ceea ce credeam ca va fi imposibil, iar Vlad, era atat de fericit si de incantat si de mandru de el, incat nu il mai puteam scoate din apa.
Acum, ne-am intors la viata noastra de zi cu zi, servici, griji, probleme, gradi, etc.Vladut a inceput gradinitza de luni si este foarte fericit. Si de trei ori pe saptamana merge la Aikido (am inceput de vreo doua luni), unde ii place foarte foarte tare. Pe 1 Octombrie avem primul concurs!
Cam atat pentru astazi, sper sa ne "revedem" ceva mai des.
Pupici!
Un Inger s-a ridicat la cer
Bunica mea are o vorba:
Nu am cuvinte, si mintea imi este impietrita.
Nu am cunoscut pe nimeni, pana la ea, care sa iubeasca viata atat de mult. Era omul cel mai viu pe care mi-a fost dat sa il intalnesc. Atata verva, atat vioiciune, atata bucurie si dragoste de viata... si intr-o clipa totul s-a evaporat. A ramas un gol imens in sufletul meu, probabil ca in sufletul fiecraei persoane care a avut norocul sa o intalneasca.
A fost o raza de soare, care ne-a mangaiat sufletele pentru o perioada mult prea scurta de timp.
"De cand ne nastem, suntem datori cu o moarte...".
Dar cand scadenta vine prea devreme, iti vine sa urli ca "NU ESTE CORECT". Nu am cuvinte, si mintea imi este impietrita.
Nu am cunoscut pe nimeni, pana la ea, care sa iubeasca viata atat de mult. Era omul cel mai viu pe care mi-a fost dat sa il intalnesc. Atata verva, atat vioiciune, atata bucurie si dragoste de viata... si intr-o clipa totul s-a evaporat. A ramas un gol imens in sufletul meu, probabil ca in sufletul fiecraei persoane care a avut norocul sa o intalneasca.
A fost o raza de soare, care ne-a mangaiat sufletele pentru o perioada mult prea scurta de timp.
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA!
Martisor
Firul alb e sanatate,
Cel rosu, posperitate.
Amandoua, impreuna,
Formeaza o cununa
De succes si voie buna.
Mi-e dor de Primavara!!!
Mi-am dorit zapada iarna. Nu pentru mine, cat pentru Vlad, sa stie si el cum arata, inainte de a disparea cu totul.
Uitasem cum arata Bucurestiul dupa doua zile de la ninsoare, cand totul este blocat, zapada devine neagra si nu te mai imbie la "sapuneala", fara sa mai vorbesc de rahatii de caine care zac pe acolo pe unde ar fi aleea si ca sa ii ocolesti trebuie sa intri in namete pana la genunchi, cand ti se face sila, de-a dreptul sa scoti capul din casa. Si ce mi-am dorit, mi-a fost dat. Dar dupa a doua tura de ninsoare deja simteam ca imi iese pe nas iarna asta, in care nici copilul cu sania nu am reusit sa il scot afara mai mult de 3 ori din cauza jegului general.
Acum, pare ca iarna isi cam ia talpasita si incepe sa fac loc anotimpului urmator. Numai ca suntem acum la granita dintre cele doua, cand nu-i nici lae nici balae. Iar vremea asta posomorata si neagra, incepe sa ma calce pe nervi. Si cred ca am aceeasi stare ca marea majoritate a bucurestenilor, de nervozitate, irascibilitate si somnolenta. Verific in fiecare zi meteo sa vad o raza de speranta, dar ploaie, ploaie si iar ploaie.
Am o speranta pentru duminica, poate, cine stie, vom face o plimbare la padure sa adunam si noi ghiocei si albastrele.... daca nu le-or fi adunat altii inaintea noastra sa le vanda pe strada...
Mi-e dor de Primavara, de o zi insorita care sa ma scoata din starea asta de amorteala si sa ma faca sa cumpar un brat de zambile, sa il duc acasa si sa ma imbat cu parfumul lor!
Uitasem cum arata Bucurestiul dupa doua zile de la ninsoare, cand totul este blocat, zapada devine neagra si nu te mai imbie la "sapuneala", fara sa mai vorbesc de rahatii de caine care zac pe acolo pe unde ar fi aleea si ca sa ii ocolesti trebuie sa intri in namete pana la genunchi, cand ti se face sila, de-a dreptul sa scoti capul din casa. Si ce mi-am dorit, mi-a fost dat. Dar dupa a doua tura de ninsoare deja simteam ca imi iese pe nas iarna asta, in care nici copilul cu sania nu am reusit sa il scot afara mai mult de 3 ori din cauza jegului general.
Acum, pare ca iarna isi cam ia talpasita si incepe sa fac loc anotimpului urmator. Numai ca suntem acum la granita dintre cele doua, cand nu-i nici lae nici balae. Iar vremea asta posomorata si neagra, incepe sa ma calce pe nervi. Si cred ca am aceeasi stare ca marea majoritate a bucurestenilor, de nervozitate, irascibilitate si somnolenta. Verific in fiecare zi meteo sa vad o raza de speranta, dar ploaie, ploaie si iar ploaie.
Am o speranta pentru duminica, poate, cine stie, vom face o plimbare la padure sa adunam si noi ghiocei si albastrele.... daca nu le-or fi adunat altii inaintea noastra sa le vanda pe strada...
Mi-e dor de Primavara, de o zi insorita care sa ma scoata din starea asta de amorteala si sa ma faca sa cumpar un brat de zambile, sa il duc acasa si sa ma imbat cu parfumul lor!
Toti isi purtau negrul, pana cand...
de Andrioaie Catalin Iulian
Numai că un om s-a oprit din mers. A ridicat capul şi s-a uitat la ceilalţi. Imediat a fost dat la o parte din şirul lui. Cel din spatele său nu putea să meargă mai departe. Acum, omul a rămas fără şir. Nu putea să intre nicăieri, nu era loc. Începu să se uite la oamenii care treceau pe lângă el. Parcă ar fi fost toţi la fel. Doar că unii veneau şi altii se duceau. Se simţea singur şi era singur. Nu mai era nimeni în afara şirurilor. Toţi erau acolo unde trebuiau să fie. El era singur. Aşa începu el să gândească.
După o vreme, nu se ştie de ce, începu să vorbească. Vorbea de unul singur. Până când se opri lângă el o femeie. Fu şi ea dată imediat afară din şirul ei. Ridică faţa din pământ şi se uita la el. O vreme s-a uitat la el şi l-a ascultat cum vorbeşte singur. Apoi, a început să vorbească şi ea, tot singură. Apoi, au început să vorbească împreună. Se pare că se înţelegeau. Au vorbit multă vreme şi s-au înţeles. Până când nu s-au mai înţeles. Parcă vorbeau două limbi diferite. Aşa că au plecat, unul într-o direcţie, celălalt, în cea opusă. Şi au mers mult, până când niciunul nu-l mai vedea pe celălalt. Acum, bărbatul era iar singur. Singur între două şiruri de oameni. Unul se ducea. Altul venea. Costum dupa costum. Om dupa om. Pas dupa pas.
Omul a început din nou să vorbească de unul singur, însă nu îi mai plăcea. Parcă s-a dezobişnuit să vorbească singur şi, oricum, se plictisise de vorbit. Aşa că începu să cânte. Nu se ştie de ce, dar el cânta. Mai întai fredona. Apoi, utiliza chiar şi cuvinte. Până când a realizat că putea să facă acelaşi lucru ca până acum, numai că era puţin schimbat. În loc să vorbească de unul singur, acum cânta de unul singur; şi a numit acest lucru muzică. Acum, ceea ce gândea era spus cu o voce modulată. Tare îi mai plăcea să cânte. Aşa de tare, încât, simţea nevoia să arate şi altcuiva. Dar cui? Atunci îşi aminti de acea femeie. Începu imediat să fugă spre ea. A tot fugit, până a văzut-o. Vorbea de una singură, însă făcea şi un lucru tare ciudat. Se mişca dintr-o parte într-alta, însă nu se mişca constant. Nu, ea nu mergea, ci se mişca abrupt; când înainte, când înapoi. Când ridica privirea, când o lasa în pământ. Îşi arunca mâinile peste cap şi le aducea, iar, lângă cap. Când femeia îl văzu pe bărbat, se opri din ceea ce făcea. Atunci, bărbatul începu să cânte. Voia să-i arate ce descoperise el. Şi cântă. Când termină, femeia spuse E foarte frumos, dar ce e? Bărbatul, mândru, răspunse E muzică. Apoi, amândoi tăcură. Femeia începu să se mişte din nou. Când aceasta termină, bărbatul ăi spuse Şi ce faci tu e foarte frumos, dar ce e? La rândul ei, femeia răspunse mândră E dans.
Au început să cânte şi să danseze împreună. Costum lângă costum. Pas lângă pas. Om lângă om. "
Remember
Astazi la radio am auzit o melodie pe care nu am mai ascultat-o de foarte multa vreme...
si mi-am adus aminte si de altele care acum, ca si atunci, ma emotioneaza si ma fac sa visez...
Cum am putut sa uit de atatea melodii superbe de pe vremea adolescentei, cand eram atat de indragostiti si visatori?!
Ar mai fi multe, poate, intr-o alta zi o sa mai fac o mica selectie...
si mi-am adus aminte si de altele care acum, ca si atunci, ma emotioneaza si ma fac sa visez...
Cum am putut sa uit de atatea melodii superbe de pe vremea adolescentei, cand eram atat de indragostiti si visatori?!
Ar mai fi multe, poate, intr-o alta zi o sa mai fac o mica selectie...
Ajunge cu jucaliile!
Saptamana trecuta, sambata, l-am rugat pe Adi sa ii cumpere lui Vladut o lanterna, a lui si numai a lui. Zis si facut! Vlad era super fericit si imi tot spunea "Uite mami ce lantelna flumoasa am, e foalte flumoasa!" Luni s-au marti, el fiind la Monica, il sunam seara sa stam de vorma cu el. Si ii povestea Vladut lui tati ca un baietel de la gradi avea doua pistoale...
- Vrei sa iti cumpere si tie tati un pistol?
- Nu tati, ca mi-ai cumpalat lantelna. Ajunge cu jucaliile!
Despre Venetia
Cuvintele sunt de prisos. Este greu sa descrii Venetia. Orice ai spune, nu ai cum sa captezi magia, romantismul, farmecul acestui oras.
"Venetia este o ciudatenie, o himera, o razvratire a pamantului care se opune apei, care vrea sa mai ramana la suprafata inainte de a se intoarce acolo unde ii e locul (in apele lagunei). Venetia este o minune, un dar neasteptat facut de un pamant prea sarac, care nu avea nimic altceva de daruit oamenilor. Si atunci le-a daruit Venetia, sa se minuneza cateva secole, pentru ca mai apoi sa se intrebe daca a fost reala."
De cum am coborat din autobuz si am pus piciorul in Piazalle Roma parca m-as fi intors in timp si m-am trezit brusc cu cateva sute de ani in urma. Cladiri grandioase in culori fabuloase ce poarta amprenta timpului, se inclina in unghiuri ciudate deasupra apelor verzui si totul are un aer de eleganta veche. Orasul isi traieste clipa ca si cand ar fi ultima iar maine totul va disparea. Este un loc incarcat de arta si istorie, fiecare cladire, fiecare pod emana arta.
In perioada Carnavalului, cu atat mai mult ai senzatia intoarcerii in timp. Oameni parca iesiti din povesti, imbracati in costume senzationale, se plimba pe stradute sau cu gondola, ii vezi in Cafe Florian luand ceaiul intr-o atmosfera desprinsa din vremuri de mult apuse, dar atat de vii aici.
A fost un vis, pe care am reusit sa il transform in realitate si din care nu as fi vrut sa ma trezesc prea curand. Mi-as fi dorit sa stau mai mult, am mai fi avut multe de vazut, dar m-am multumit cu atat pentru moment si nutresc speranta ca ma voi intoarce. Poate pe o vreme putin mai prietenoasa, poate pentru mai multe zile, poate...
In prima zi am apucat doar sa ne plimbam prin Piata San Marco, pe inserat. Prima oara cand am vazut "mastile" m-am apropiat cu sfiala. Erau de o frumusete ireala, atat de delicati in vesmintele lor albe, cu miscari usoare, leganate, pozand parca pentru eternitate.
A doua zi am plecat spre Murano. Nu-l ratati! Este impresionant sa vizitezi un atelier de sticlarie si sa ii vezi pe sticlari cum creaza frumuseti atat de delicate, cu o dexteritate uluitoare. Magazinele te fascineaza cu mii de culori vii ce iti imbata privirile.
Am vizitat apoi si Cimitero Di San Michele. Am fost socata de frumusetea acestui loc, in care totul pare asezat cu o atentie desavarsita, iar lucrul cel mai frapant a fost ca, uitandu-te in zare vedeai o mare de flori, viu colorate (am inteles mai tarziu ca erau artificiale), dandu-ti senzatia ca nici anotimpul nu este cel pe care il stii.
Am trecut cu Vaporetto pe sub Podul Rialto, spre Ciesa di San Salute, pecare am admirat-o doar la exterior, pentru moment urmand sa ne intoarcem a doua zi. Ne-am oprit din nou in Piata San Marco, in drumul nostru spre hotel. In mijlocul pietei, sezand pe jos, imbracata intr-un costum tare frumos, cu chipul ascuns dupa o masca finuta, o fetita ce nu avea mai mult de sapte anisori, poza pentru turistii fascinati de miscarile ei line si plecaciunile delicate.
Era ca o papusica de portelan, pusa in miscare de o cheita ascunsa.
Ne-am oprit apoi la o cafenea de langa hotel, unde ne-am delectat, intr-o atmosfera calda si prietenoasa, cu o bautura specific venetiana, Bellini, o combinatie de vin spumant si suc de piersici.
In ziua urmatoare vremea nu a prea tinut cu noi. Ploua marunt si enervant, iar vantul sufla in rafale intorcandu-mi tot timpul pe dos umbreluta amarata pe care mi-am cumparat-o fortata de situatie. Bantuind pe stradutele imbarligate si inguste Venetiei, am ajuns la Chiesa di San Zaccaria. Ascunsa privirilor, intr-o piateta mica ce ii poarte numele, construita intr-o combinatie de stiluri, Gothic si Renascentist, biserica adaposteste in subsolul permanent inundat trupurile a opt Dogi.
In drumul nostru spre Palatul Dogilor, am facut o mica oprire si ne-am pictat chipurile, sa intram si noi in atmosfera de sarbatoare.
Am vizitat apoi Palatul Dogilor, construit in stil gotic, ne-am pierdut pasii prin incaperile uriase, cu picturi coplesitoare, tavane incarcate de sculpturi aurite, fiecare cu o poveste de spus, pana la Podul Suspinelor, ce leaga Palatul de Inchisoare.
Basilica San Marco, uriasa, impunatoare, nu trebuie ratata. Este o capodopera bizantina ce adaposteste moastele Sfantului Marcu, protectorul Venetiei. Cladirea mareata este o capodopera plina de turnuri, domuri, mozaicuri si comori aduse din Orientul Mijlociu.
Iesind din Bazilica dai cu ochii de Campanile, un turn de 100 m din secolul VIII ce strajuieste orasul. Acesta a fost partial reconstruit dupa ce in 1902 s-a prabusit din senin. Se poate urca in acest turn pentru o priveliste exceptionala asupra Venetiei, insa vremea nu tinea cu noi asa ca am ratat aceasta ocazie...
Torre dell´Orologio din Piata San Marco din Venetia este un turn cu ceas construit în stil renascentist, este pozitionat deasupra arcadei ce duce spre Mercerie. Turnul se afla în nordul pietei San Marco. Pe turn se află un ceas auriu si smăltuit cu albastru. Acesta arată zodiacul si fazele lunii si a fost conceput pentru navigatori. Există o legendă care spune că, cei care au făptuit ceasul au fost orbiti pentru a numai putea crea un alt ceas asemănător. Pe vîrful turnului după cum se vede în imaginea de mai jos se află două figuri din bronz care bat clopotele la ora exactă; acestea sunt cunoscute sub numele de Mori sau mauri. Ceasul mai atrage si prin faptul că dispune de un mecanism unic prin care, în timpul săptămînii Înăltării Domnului, cei trei magi ies pentru a se închina Fecioarei Maria si a Pruncului Isus aflati deasupra ceasului.
Dupa ce am luat masa, la un "impinge tava" (mancarea super buna), pe langa Podul Rialto, apoi am pornit spre Chiesa di Santa Maria della Salute, pe care cu o seara inainte o admirasem doar la exterior. Este o capodopera, in stil baroc. Este foarte mare cu un spatiu central imens, înconjurat de arcade care duc la capele laterale, dominat de altarul baroc in care se afla o icoana a Sfintei Maria.
In ultima zi a periplului nostru ne-am rezervat putin timp pentru cumparaturi si, cum nu puteam pleca din Venetia fara o masca, am cautat indelung ceva deosebit. Am observat ca orasul era inundat de masti facute probabil in China. La orice taraba sau magazinel gaseai acelasi tip de masti, foarte incarcate si deja devenite chiciuri. Intamplator am intrat intr-un magazinel micut unde am ochit, agatata de perete, o masca extrem de simpla, in comparatie cu ceea ce vazusem pana atunci, si nu am putut pleca de acolo fara ea.
Si uite asa, au trecut cele trei zile in Venetia...
"Venetia este o ciudatenie, o himera, o razvratire a pamantului care se opune apei, care vrea sa mai ramana la suprafata inainte de a se intoarce acolo unde ii e locul (in apele lagunei). Venetia este o minune, un dar neasteptat facut de un pamant prea sarac, care nu avea nimic altceva de daruit oamenilor. Si atunci le-a daruit Venetia, sa se minuneza cateva secole, pentru ca mai apoi sa se intrebe daca a fost reala."In perioada Carnavalului, cu atat mai mult ai senzatia intoarcerii in timp. Oameni parca iesiti din povesti, imbracati in costume senzationale, se plimba pe stradute sau cu gondola, ii vezi in Cafe Florian luand ceaiul intr-o atmosfera desprinsa din vremuri de mult apuse, dar atat de vii aici.
In prima zi am apucat doar sa ne plimbam prin Piata San Marco, pe inserat. Prima oara cand am vazut "mastile" m-am apropiat cu sfiala. Erau de o frumusete ireala, atat de delicati in vesmintele lor albe, cu miscari usoare, leganate, pozand parca pentru eternitate.
Am vizitat apoi si Cimitero Di San Michele. Am fost socata de frumusetea acestui loc, in care totul pare asezat cu o atentie desavarsita, iar lucrul cel mai frapant a fost ca, uitandu-te in zare vedeai o mare de flori, viu colorate (am inteles mai tarziu ca erau artificiale), dandu-ti senzatia ca nici anotimpul nu este cel pe care il stii.
Am trecut cu Vaporetto pe sub Podul Rialto, spre Ciesa di San Salute, pecare am admirat-o doar la exterior, pentru moment urmand sa ne intoarcem a doua zi. Ne-am oprit din nou in Piata San Marco, in drumul nostru spre hotel. In mijlocul pietei, sezand pe jos, imbracata intr-un costum tare frumos, cu chipul ascuns dupa o masca finuta, o fetita ce nu avea mai mult de sapte anisori, poza pentru turistii fascinati de miscarile ei line si plecaciunile delicate.
Ne-am oprit apoi la o cafenea de langa hotel, unde ne-am delectat, intr-o atmosfera calda si prietenoasa, cu o bautura specific venetiana, Bellini, o combinatie de vin spumant si suc de piersici.
In ziua urmatoare vremea nu a prea tinut cu noi. Ploua marunt si enervant, iar vantul sufla in rafale intorcandu-mi tot timpul pe dos umbreluta amarata pe care mi-am cumparat-o fortata de situatie. Bantuind pe stradutele imbarligate si inguste Venetiei, am ajuns la Chiesa di San Zaccaria. Ascunsa privirilor, intr-o piateta mica ce ii poarte numele, construita intr-o combinatie de stiluri, Gothic si Renascentist, biserica adaposteste in subsolul permanent inundat trupurile a opt Dogi.
In drumul nostru spre Palatul Dogilor, am facut o mica oprire si ne-am pictat chipurile, sa intram si noi in atmosfera de sarbatoare. Am vizitat apoi Palatul Dogilor, construit in stil gotic, ne-am pierdut pasii prin incaperile uriase, cu picturi coplesitoare, tavane incarcate de sculpturi aurite, fiecare cu o poveste de spus, pana la Podul Suspinelor, ce leaga Palatul de Inchisoare.
Basilica San Marco, uriasa, impunatoare, nu trebuie ratata. Este o capodopera bizantina ce adaposteste moastele Sfantului Marcu, protectorul Venetiei. Cladirea mareata este o capodopera plina de turnuri, domuri, mozaicuri si comori aduse din Orientul Mijlociu.
Iesind din Bazilica dai cu ochii de Campanile, un turn de 100 m din secolul VIII ce strajuieste orasul. Acesta a fost partial reconstruit dupa ce in 1902 s-a prabusit din senin. Se poate urca in acest turn pentru o priveliste exceptionala asupra Venetiei, insa vremea nu tinea cu noi asa ca am ratat aceasta ocazie...
Torre dell´Orologio din Piata San Marco din Venetia este un turn cu ceas construit în stil renascentist, este pozitionat deasupra arcadei ce duce spre Mercerie. Turnul se afla în nordul pietei San Marco. Pe turn se află un ceas auriu si smăltuit cu albastru. Acesta arată zodiacul si fazele lunii si a fost conceput pentru navigatori. Există o legendă care spune că, cei care au făptuit ceasul au fost orbiti pentru a numai putea crea un alt ceas asemănător. Pe vîrful turnului după cum se vede în imaginea de mai jos se află două figuri din bronz care bat clopotele la ora exactă; acestea sunt cunoscute sub numele de Mori sau mauri. Ceasul mai atrage si prin faptul că dispune de un mecanism unic prin care, în timpul săptămînii Înăltării Domnului, cei trei magi ies pentru a se închina Fecioarei Maria si a Pruncului Isus aflati deasupra ceasului.
In ultima zi a periplului nostru ne-am rezervat putin timp pentru cumparaturi si, cum nu puteam pleca din Venetia fara o masca, am cautat indelung ceva deosebit. Am observat ca orasul era inundat de masti facute probabil in China. La orice taraba sau magazinel gaseai acelasi tip de masti, foarte incarcate si deja devenite chiciuri. Intamplator am intrat intr-un magazinel micut unde am ochit, agatata de perete, o masca extrem de simpla, in comparatie cu ceea ce vazusem pana atunci, si nu am putut pleca de acolo fara ea.
Si uite asa, au trecut cele trei zile in Venetia...
Este absolut incantator sa te lasi purtat de stradutele pitoresti si sa nu cunosti niciodata ce vei gasi la capatul lor, unde te poarta si ce minunatii vei mai vedea.
Venetia 8-11.02.2010
Ne-am intors de la Venetia!
De ceva zile, este adevarat, numai ca nu am avut timp sa pun mai repede pozele. Finaly.... am reusit. Pentru cateva vorbe despre calatoria noastra va trebui sa mai aveti putintica rabdare. Promit ca nu va mai tin mult...
De ceva zile, este adevarat, numai ca nu am avut timp sa pun mai repede pozele. Finaly.... am reusit. Pentru cateva vorbe despre calatoria noastra va trebui sa mai aveti putintica rabdare. Promit ca nu va mai tin mult...
Sabiutza!!!
Vladut, la un joc cu sabii, mai are putin si musca din TV... Ar trebui sa ii punem un ham cand se joaca!
La multi ani, Sotul meu!!!
“The minute I heard my first love story I started looking for you, not knowing how blind that was. Lovers don't finally meet somewhere. They're in each other all along.”
Fericirea
"Pentru mine distractia este acolo unde este ea, iar ea este fericita acasa, unde sunt si copii nostri..."
As vrea sa cred ca, dupa 5 ani de casnicie, si sotul meu gandeste asa, pentru ca eu, cu siguranta, asta simt.
2010
A mai trecut un an... Am senzatia ca fiecare trece din ce in ce mai repede. Nu stiu cand a trecut 2009, dar cred ca ma bucur ca a trecut. A fost un an greu, cu momente critice, si s-a terminat la fel de prost cum a decurs. Nu pot decat sa sper ca cel ce abia a inceput va fi mai bun, macar putin mai bun decat ultimii doi. Am atatea planuri in cap, dar de doua ori mai multe piedici. Mi-as dori ca macar o parte din ele sa reusesc sa le finalizez, numai ca de multe ori nici nu depinde de mine, as vrea sa nu le mai pun in stand-by pentru ca nu am siguranta zilei de maine si sa le pun in aplicare.
Au trecut si Sarbatorile... Le-am astepat, totusi nu tot cu atata nerabdare ca pe vremuri... Nu am avut timp sau dispozitia necesara sa ma bucur de fiecare clipa de cumparaturi pentru cei dragi, de luminile ce impodobesc orasul, de colinde... Totul a trecut usor, ca o soapta pe care parca o auzi intr-un moment in care nu stii exact daca esti treaz sau visezi. Nu stiu unde, in ce cotlon indepartat am ascuns adevaratul spirit al Craciunului, acela ce imi inunda inima in fiecare an si ma facea sa fremat de bucurie si nerabdare. Totul a devenit mai mult comercial, lipsit de farmec, iar noi, impovarati de griji, nu mai avem timp si uitam sa ne mai bucuram cu suflete de copii de fiecare mic amanunt ce facea aceste zile magice. Asta este, totul se pierde incet incet, si nu ai cum sa readuci totul inapoi. Poate la anul va fi mai bine...Speram, macar speranta nu a pierit...
Macar bucuria si sclipirea din ochii lui Vlad imi fac imina sa tresalte de bucurie, si caldura. A fost chiar dragut sa mergem in vizita la socrul meu, in Ajun de Craciun (o vizita scurta pentru ca oboseala isi spunea cuvantul si lucrurile pe care inca le mai aveam de terminat acasa), unde a venit Mos Craciun. Vladut era tare fericit. De cand l-a vazut intrand pe usa, cu sarsanale pline de jucarii si cadouri, nu stia ce sa mai faca sa il impresioneze. Doar ca Mosul trebuia sa mai ajunga si pe la alte case, la alti copii ce isi asteptau nerabdatori cadourile, asa ca a fost nevoie de un mic efort pentru a-l tine in frau pe Vlad, care vroia cu orice pret sa ii arate Mosului dansul de la Gradi. Dupa ce Mihnea (gazda) i-a cantat lui Mos Craciun si si-a primit cadourile, a venit randul lui Vladut. S-a cocotat in bratele Batranului si a incercat sa spuna poezia Motanului Incaltat.
Dar era tare emotionat si s-a incurcat putin, apoi si-a dat drumul la gurita si a spus poezia tare frumos, drept pentru care a primit din desaga Mosului doua jocuri Lego tare frumoase. Dupa ce Mos Craciun si-a luat "la revedere" de la copii, ne-am luat si noi "la revedere" de la gazde si am plecat spre casa.
Era tarziu, dar mai aveam de impodobit bradul, iar tati nu a scapat pana nu a stat 3 ore cu fundul pe o perna sa monteze un mare elicopter de Lego. Am terminat pe la 1:00 noaptea si cu greu l-am bagat pe Vlad in asternuturi, dar nu inainte de a-i lasa lui Mos Craciun, langa brad, o farfuriuta cu biscuitei si o cana cu lapte, ca poate se indupleca si mai poposeste si pe la noi, cu inca un cadou. Dupa ce a adormit, a trebuit sa iau cadourile la impachetat si aranjat, ca sa le gaseasca dimineata frumos aranjate sub bradut. Dimineata, primul lucru pe care l-a observat a fost ca Mos Craciun trecuse pe la noi si a golit cana de lapte si farfuriuta cu biscuitei, pentru ca, saracul de el, trebuie sa fi fost tare flamand dupa atata drum... Si un elicopter cu telecomanda isi astepta sub pom surasul fericit si sclipirea din ochisorii copilului.
Pe seara, in ziua de Craciun, au venit la noi nasicii lui Vlad, Corina cu Andi si Rares. Doamne, ce verva, cata energie si cata bucurie pe Duda! Nu a stat o clipa locului, s-a jucat cu Rares, s-a tavalit, a chirait, a alergat prin toata casa...Pe 27 Decembrie, pentru ca tot trebuia sa il ducem pe Vlad la Monica, am trecut in vizita si pe la Ninina, apoi pe la Nana si Noni, unde era si Bogdan. Mosul i-a lasat si acolo cadouri frumoase, iar "cei trei crai de la rasarit" s-au apucat sa monteze parcarea minunata pe care a primit-o.
Nimic special, dar, cel mai important, am fost impreuna, ne-am bucurat toti trei, eu, Adi si Vladut, si pentru Noul An, dorinta mea cea mai mare este sa ramanem la fel, impreuna, pentru ca asta ne face puternici.
O FAMILIE FERICITA!!!
