Naivitate

Nu o sa fiu ipocrita, sa sustin sus si tare ca eu nu barfesc. Toti o facem, mai mult sau mai putin, dar cred ca este foarte important modul in care o faci. Am incercat intotdeauna sa ma mentin intr-o limita a rezonabilului si a bunului simt, sa nu o fac cu rautate (sper ca am si reusit). Dar nu i-am inteles niciodata pe cei care fac din barfa un obicei si care gasesc in asta o placere bolnava. Prefer sa stau in banca mea si daca nu am ceva foarte important de comunicat, mai bine sa tac. O conversatie placuta, cu o persoana apropiata (sau nu) ar trebui sa fie despre orice altceva decat despre ce a mai facut cel din stanga, cu ce s-a imbracat cel din dreapta, sau de cate ori si-a tras-o cutarica si cu cine...
 
Cea mai mare parte a zilei ne-o petrecem cu colegii, intr-un colectiv mai mare sau mai mic.Urasc ideea de a veni la munca si de a ma simti ca intr-un cuib de viespi. Si cand colectivul este unul foarte mic, este cu atat mai dureros...

Cel putin eu, pun suflet in tot ce fac si imi pun toata increderea in cei din jurul meu, incerc sa leg relatii de prietenie, poate putin cam mult spus, cu oamenii care ma inconjoara zi de zi. Inca nu m-am invatat minte ca fiecare este pentru el, fiecare isi vede propriul interes, iar prietenia nu mai este ce a fost candva. Poate unii au interese mai presus de capacitatea mea de intelegere, altii poate sunt macinati de anumite frustrari pe care nu pot nici macar sa le mascheze. Vreau sa fiu naiva, sa cred in bunatatea sufletului, mi se face rau numai la gandul ca o persoana de langa mine ar sta si mi-ar masura toate cuvintele si gesturile, numai pentru placerea de a avea subiect de "conversatie" cu altcineva, sau pentru a se folosi de ele in scopuri josnice.

De mult imi tot repet ca trebuie sa imi revizuiesc comportamentul, sa nu mai fiu atat de increzatoare.

Dar asta sunt eu si probabil nu ma voi schimba niciodata, chiar daca viata imi dovedeste la fiece pas ca lumea in care traim este din ce in ce mai dezgustatoare.