Ghipsul, hidrobiciclul si cabina de ….

De Anca Tatu

"Proaspat vatamat in urma demonstratiei de barbatie intreprinse la nivelul celei de “a doua bari” a toboganului – ne-am multumit cu aceasta explicatie si cu dovada practica a ghipsului – Vladut si-a facut aparitia duminica dimineata in apropierea pontonului din Parcul Herastrau. Purta un tricou de marinar alb-albastru, bermude si tenisi asortati. Fashion item-ul principal era constituit insa de esarfa cu capete de mort aleasa special pentru a completa outfit-ul piratesc si avand rolul de a-i sustine manuta ranita in urma “luptelor” grele purtate in spatiul de joaca cu o saptamana in urma. Noroc ca a fost stanga. De sustinut, esarfa nu sustinea mare lucru, pentru ca Vlad gesticula intr-una. Ca impact vizual insa, ea dadea kidului un farmec unic. Felicitari mamei pentru alegere!

L-am intalnit in timp ce astepta sa primeasca o punga mare cu pop-corn. Era vrajit de perspectiva floricelelor explodate, asa ca am asteptat si noi. Cand in sfarsit s-a vazut cu “comoara” in brate ne-a observat si ne-a adresat un zambet pana la urechi si niste ochisori de margea sub sprancenele arcuite in cea mai dulce uimire posibila.

Stirbulet Tatu, pentru ca in sfarsit i-a cazut primul dinte din fata sus, tinea popcornul in mana dreapta, singura disponibila. Ghipsul de la stanga “atarna” in esarfa, la concurenta cu plusul Azorel, prietenul de nedespartit pe care, cu gesturi calme, il infunda de zor alaturi de ghips. Fascinanta legatura se poate stabili intre un copil si o jucarie, atat de iubita incat nu poate fi lasata acasa nici daca adultii ii spun ca il va incurca.

Ne dadusem intalnire cu totii la o plimbare cu hidrobicicleta. Parinti si unchi, imbarcati la semnalul micului pirat pe doua “plute" galbene, ne-am pus pe pedalat. Ora 10 si ceva dimineata. Soare (prea soare), unde albastre, rate si linis………

- Naaaaaaaa-naaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!!!
Din hidrobicicleta parintilor, glasul capitanului rasuna in ecoul apei. O data, de doua, de…cine mai stie cate ori.
- Haide, veniti putin aici, te rog frumos! Hai, aduceti-o putin asa, zise el, aratand in acelasi timp spre “pluta” noastra si spre lateralul hidrobicicletei pe care o conducea.
In mijlocul lacului, Vlad s-a transbordat efectiv cu tot bagajul! N-a lasat in grija parintilor nici pop-cornul, nici pe Azorel. Nu s-a sprijinit de nimic, doar mainile ii erau ocupate. Pur si simplu s-a ridicat in picioare si a pasit usor pe “bord”, apoi direct la mine in brate. A durat cateva secunde – simplu, firesc, fara a avea habar de zecile de scenarii tip “Doamne, daca se rastoarna in apa”, care au inundat mintile celor patru adulti care-l inconjurau.
- Cine inoata la voi?, a riscat Adi sa intrebe. Pe lac s-a lasat in sfarsit linistea :-).

In “pluta” noastra a inceput distractia. Vlad la plaja, Vlad la pedale, Vlad in sedinta foto, Vlad pe post de fantanita arteziana, Vlad si diversi “barcagii”,Vlad in dialog cu ratoiul, al carui nume a fost dat drept “sigur Duffy”, etc. A continuat apoi pe mal – Vlad si vanzatorul de sucuri, caruia i-a explicat ca el vrea suc verde, dar nu are bani si l-a intrebat direct daca nu cumva ”astea sunt gratis!?!”; Vlad si amorezatii ce se odihneau, romantici, pe treptele unuia din podurile mai retrase ale parcului, a carui balustrada era perfecta pe post de sina de metrou si se crerea degajata de pietonii din jur pentru a permite traseul “manutei-tren”:

– … ah, va dati putin la o parte!?
- Vlad!
- ……. scuze, scuze……!

Inghetata a fost savurata, amorezatii romantici cuceriti pe de-a-ntregul, metroul retras la depou. Era timpul unei plimbari cu vaporul. Si cum, din cauza afluxului de doritori, locurile de la etaj s-au ocupat primele, Vlad a fost fortat sa accepte un loc la primul nivel al ambarcatiunii. Asta pana in momentul cand nava a parasit “portul”, secunda in care zgatia mica a sarit in picioare si a cerut voie sa urce la etaj. L-am urmat, pentru a fi aproape in cazul in care ar fi deranjat pe cineva sau ar fi articulat cine stie ce sinceritate caracteristica. S-a uitat putin in apa si a decretat:
- Arata ca sucul de mere!
Nu i-am impartasit parerea:-) Dintr-o data l-am auzit:
- Vreau in cabina…!
- Vlad…, nu stiu daca se poate in cabina, trebuie sa ceri voie….
De parca acest lucru ar fi reprezentat vreodata o problema pentru el. Domnul Vlad Tatu, in varsta de sapte ani si doua luni, s-a apropiat usor de spatarul scaunului domnlui capitan:
- E voie in cabina!?!?
- Da, a venit surprinzator raspunsul din spatele spatarului

Pupilele s-au marit usor si o lumina aparte a pus stapanire pe irisii caprui. Sprancenele s-au inaltat pline de speranta. Obrajorii au devenit trandafirii, iar glasciorul lui Vlad a rasunat la fel de limpede ca cel mai de pret cristal, emanand fericire pe toate cele 77 de hectare ale lacului.
- Pot sa intru!?!?!
- DA!
Vizibil marcat de permisiunea castigata atat de lesne, s-a strecurat usooooooor pe langa mine si s-a asezat cuminte, fara nici un alt comentariu, pe scaunelul aflat in stanga domnului capitan, anume pregatit parca pentru el. TACERE! Barbatul tanar si cu o silueta impunatoare aflat la carma veghea ca vaporul sa urmeze traseul obisnuit; cand deodata……
- Eu toata viata mi-am dorit sa intru intr-o cabina! De fapt, eu toata viata mi-am dorit sa intru intr-o cabina de metrou! Mie metrourile vechi imi plac mai mult decat cele noi!
Gheata fusese sparta, iar Titanicul luneca in siguranta! Ce altceva ar fi putut sa urmeze in afara unui dialog spumos presarat cu argumente pro si contra metrourilor vechi si noi si, mai ales, a cabinelor acestora. La un moment dat, kidul s-a ridicat si s-a apropiat de capitan, Stateau acum unul langa altul. Ochii lui Vlad scanteiau. BUTOANE! Atat de multe, atat de “apasabile” si atat de la dispozitia lui. Privirea ii vibra, oprindu-se cand in ochii capitanului, cand la panoul de comanda din fata lui. Captivat, fascinat, coplesit, Vlad ASCULTA! Usor ezitanta, dar in acelasi timp subjugata parca de o vraja irezistibila, manuta dreapta s-a intins apoi usor si un sunet preluuuuuuuuuuung a fost eliberat din prora vaporului. Timpul s-a oprit, nu mai exista nimic si nimeni, chipul lui Vlad se oglindea in ochii barbatului de la carma, degajand pura si deplina FERICIRE!

In jumatatea de ora cat a durat plimbarea cu vaporasul, Vlad a intrebat, a observat, a testat cu mana lui – acolo unde i s-a permis – si … a mai crescut putin.. A ramas langa domnul capitan pana la intoarcerea in “port”. Cursa incheiata, a multumit si s-a grabit sa coboare, ca nu cumva sa se piarda. In sufletelul lui de sapte ani, s-a prins pentru totdeauna insigna unui vaporas impodobit cu zeci de butoane miraculoase, iar undeva, in sufletul meu, speranta ca intr-o zi va putea prinde alaturi un ecuson cu o cabina de metrou."