Vacanta nostra (4-8.01.2007) - 4

Duminica, inainte de a cobori la micul dejun am auzit la stiri despre slujba de sfintire a Bisericii de Gheata de la Balea Lac. Asa ca eu vroiam sa mergem acolo, insa Adi nu si nu ca, fiind duminica acolo ar fi o intreaga nebunie si aglomeratie si ca ar fi mai bine sa o lasam pe a doua zi, ca in drum spre casa facem un ocol la Balea si apoi ne intoarcem in Bucuresti prin Brasov.

Nu am avut cu cine sa ma inteleg (fraiera am fost ca am cedat), asa ca am mers pe mana lui si am lasat Balea pentru luni... Stand noi la masa si cu harta in mana, Adi ocheste Ocna Muresului si s-a gandit ca poate ajungem si pana acolo, mai ales ca harta noastra indica in zona niste ruine, un castel si nu mai stiu ce... Asa ca, porniram si azi la drum. Am zis noi ca mergem intai la Ocna Muresului si apoi sa ne intoarcem in Alba Iulia. Zis si facut. Am mers de ne-a venit rau... si, ca sa fie totul minunat, ne-am trezit la Ocna ca nu avem ce vizita. Am intrebat o femeie de ruine, cetate, ceva si ne-a zis ca pe acolo nu e nimic. TEAPA!!!!!!! Dar trebuia sa o patim si pe asta, ca doar asa ni se intampla de fiecare data. Ori ratacim drumul, ori ajungem in cele mai uitate unghere ale tarii in ideea ca vedem si noi ceva si cand colo, pauza!
Asa ca am luat-o inapoi. Cand am trecut prin Aiud am vazut o biserica fortificata. Ne-am Oprit sa vedem ce e cu ea, daca putem intra inauntru. Da de unde! Un lacat cat toate zilele pe poarta sa il vada si chiorul cel mai chior. Asa ca vira spre Alba Iulia ca batusem deja o gramada de drum degeaba.
In Alba Iulia, alta pozna in alta traista. O incalceala de strazi si de indicatoare incat cu greu am reusit sa ajungem in centru. Dar macar aici aveam ce vedea. Asa ca am parcat masina si am pornit sa vizitam cat mai mult. Ce am vazut? Pai cam tot ce se poate vedea... cred.

Muzeul Unirii
Sala Unirii
Statuia lui Mihai Viteazul
Cetatea Alba Iulia
Obeliscul
Catedrala Romano-Catolica
Catedrala Reintregirii nu am reusit sa o vizitam pe indelete, intrucat era slujba si era foarte mare aglomeratie.

Am vazut toate astea putin pe graba, pentru ca se intuneca si drumul spre Rasinari era destul de lung, plus ne era foarte foame si am hotarat sa ne oprim in Sibiu sa mancam, inainte de a ajunge la pensiune.


Cam asta a fost plimbarea noastra. Si am ajuns si la ultima zi a vacantei.

Evident ca ne-am lalait cu bagajul, cu masa si cu plecarea, ca doar asa suntem noi si nu ne putem dezminti. Ne-am luat la revedere de la gazda noastra primitoare, cu promisiunea ca ne vom intoarce acolo, impreunca cu Vladut, am primit si un borcan de dulceata de zmeura de la ea, spre bucuria lui Adi.
Intr-un tarziu ne-am asternut iar la drum. Dupa cateva zile in care ne-am obisnuit cu o sosea civilizata, de asta data ne-am pus mainile in cap! Dar nu am avut incotro si am continuat drumul. Pe serpentine pana la Balea Cascada m-a bodoganit Adi in continuu, ca normal, uite ce drum ingrozitor, eu cu ideile mele, etc. Cred ca era cam 2 fara ceva cand am ajuns la Balea Cascada. Ingrozitor de tarziu. Si foarte pustiu acolo. Doar cateva masini parcate, si aproape nici un picior de om.

Am mai dibuit o singura pereche, la fel de pierduta in spatiu ca si noi. Am incercat sa vedem daca urca telecabina cu noi pana la Balea Lac. NU! ca eram doar 4 si trebuiau musai 10 persoane. Doua grupuri mai breze ca noi, ce de, au venit devreme, cica ar fi fost deja sus, dar nu aveam de unde sa stim cand coboara ca sa poata sa ne ia si pe noi totusi telecabina. Am astepta o groaza, in speranta ca vom avea si noi norocul sa vedem minunea minunata, Hotelul de Gheata si Biserica de Gheata. Acum era randul meu sa il bomban pe Adi ca nu a vrut sa venim cu o zi in urma. Ce daca era aglomerat, ce daca era nebunie, dar macar nu veneam pana aici degeaba. Bafta noastra. Se facuse destul de tarziu si nu ma gandeam decat ca, desi am fi avut o sansa sa urcam, nu stiam in cat timp ar cobora si cel de al doilea grup si daca am fi putut sa vizitam si noi ceva, sau faceam numai un drum dus-intors de dragul unei plimbari pe sarma. Plus de asta, de mai astepta si un drum lung pana in Bucuresti. Asa ca am hotarat ca nu mai are nici un sens urcatul la Balea Lac. Dezamagire totala. Parca totul se pusese impotriva noastra.

Am facut cateva poze in zpada de juma de metru de acolo. Nici cascada nu am vazut-o, nu de alta dar noi, oraseni inascuti, plecati in blugi, nu prea ne permiteam sa mergem prin zapada pana la genunchi. Asa ca, cu durere in suflet, am pornit spre casa. Numai ca pe serpentine s-a intamplat ceva ce a salvat toata ziua! Coborand drumul acela pustiu, la un moment dat, in fata noastra am zarit ceva ce parea sa fie un cal, ba chiar doi. Adi deja se uita unde e caruta sa o ocoleasca, numai ca eu m-am prins! Am inceput sa urlu la Adi sa opreasca. Erau caprioare!!!! Nu doua, erau cel putin 5 aflate la marginea soselei. Unele dintre ele au sarit peste parapet in padure. Am dat usor masina inapoi si am coborat cu aparatul de fotografiat sperand sa mai prin ceva. Una din caprioare (poate cerbisorul) se oprise jumate pe sosea, jumate dupa parapet, urmarind sa vada ce intentii avem. Dar a zbughit-o si el repede. Nu am apucat sa pozez nimic. Cand am ajuns eu intr-o pozitie cat de cat buna nu am mai vazut decat niste urme maronii indepartandu-se in graba printre copaci. Dar oricum experienta a fost minunata. De cate ori avem ocazii de acest gen? Am plecat, pe de o parte fericiti ca am vazut asa minunatie, pe de alta parte tristi ca a durat doar cateva secunde...
A urmat drumul spre casa, mult prea obositor, tristi ca de a doua zi intram din nou in cotidian. Servici, casa, treaba, griji.
Una peste alta a fost o vacanta frumoasa, in stilul nostru caracteristic.
steptam cu nerabdare urmatoarea vacanta. Poate la vara, noi asa speram, sa mergem sa vizitam Manastirile din nordul Moldovei, sau Delta Dunarii, locuri pe care Adi inca nu a avut ocazia sa le vada.